Sunteți aici: » Știri » A fost constituit Comitetul de Masiv pentru Grupa de Munți Sudică

A fost constituit Comitetul de Masiv pentru Grupa de Munți Sudică

Marți, 17 mai 2022

Marți, 17 mai, a fost constituit la Sfântu Gheorghe Comitetul de Masiv pentru Grupa de Munți Sudică, un grup de lucru care reunește 158 de unități administrative din județele Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova și Brașov. La întâlnirea în cadrul căreia a fost aprobat Regulamentului de organizare și funcționare a acestui organism, precum și componența consiliului director, pe lângă reprezentanții județului Covasna, au participat, și directoarea generală a Agenției Naționale a Zonei Montane, Veronica Țăran Baciu, și Aurel Simion, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. La nivel național se vor constitui nouă astfel de comitete, pentru fiecare grupă de munți. Acestea au drept scop identificarea problemelor și creșterea nivelului de trai al locuitorilor din zona montană.

Cea mai mare parte a județului Covasna este muntoasă, iar 38 din cele 45 de unități administrative aparțin de acest Comitet de Masiv pentru Grupa de Munți Sudică. Aceasta este atât o provocare, cât și o oportunitate. Cel mai important lucru este să îmbunătățim calitatea vieții rurale și să facem satele noastre atractive. Administrația județeană acordă o atenție deosebită acestui aspect, avem o serie de programe de dezvoltare infrastructurală, dar și programe comunitare, care servesc acestui obiectiv. Salutăm, de asemenea, orice oportunitate de îmbogățire a mediului rural”, a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna, care a participat la ședința de constituire.

„În România, sunt nouă grupe de munți, după ce se constituie aceste nouă comitete de masiv, se va constitui la nivel național Consiliul Național al Muntelui. Rolul acestor comitete este de a identifica nevoile, problemele fiecărei grupe de munți și, ce este cel mai important, de a găsi soluții. Scopul este să creștem nivelul de trai al locuitorilor din zona montană”, a spus la rândul său Veronica Țăran Baciu, directoarea generală a Agenției Naționale a Zonei Montane.

Prezent la întâlnire, Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Aurel SIMION, a vorbit despre multitudinea de posibilități pe care zona montană le oferă, în mod deosebit din punctul de vedere al resurselor naturale.

În cadrul întâlnirii de constituire a Comitetului de Masiv al Grupei de Munți Sudică, a fost adoptat Regulamentul de organizare și funcționare și a fost ales consiliul director al acestui organism. Astfel, directorul Centrului Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, a fost votat președinte, iar Constantin Cristea, subprefectul județului Buzău, vicepreședinte.

Prin constituirea Comitetului de Masiv al Grupei de Munți Sudică, se va contribui la aplicarea politicilor și strategiilor de dezvoltare și protecție a mediului montan din teritoriu.Toate problemele identificate de Comitetul de masiv vor fi preluate la nivel naţional de Consiliul Naţional al Muntelui, cu rol consultativ, cu scopul asigurării legăturii dintre Guvern şi reprezentanţii zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor şi politicilor specifice acesteia.

Noutăți