Sunteți aici: » Despre judeţ » Localităţile judeţului » Arcuş

Arcuş

Marți, 8 decembrie 2009

Ştiaţi că în anii 1980, în castelul Szentkereszti dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu şi-a amenajat o casă de vânătoare?

Localitatea Arcuş se află la 3 kilometrii nord de reşedinţa de judeţ Sfântu Gheorghe, uşor de accesat cu maşina. Dispune de un arboretum valoros în locul denumit Zuhanás („Cădere”), care înconjoară castelul neobaroc al familiei de baroni Szentkereszti, unde în mod regulat se organizează întâlniri, spectacole artistice. Castelul poate fi vizitat. Într-unul din turnurile bisericii-cetate unitariene s-a deschis un muzeu cu specific local. Arcuşul este o comună veche, istorică, unde sunt scoase la lumina zilei numeroase comori arheologice. Porţile castelului Szentkereszti sunt păzite de lei. Castelul neobaroc construit pe o fundaţie renascentistă în prezent găzduieşte Centrul Cultural, unde, în mod regulat se organizează concerte, spectacole, întâlniri. Constructorul castelului a fost acel baron Szentkereszti Zsigmond (născut în1817), care în timpul revoluţiei paşoptiste a avut rangul de maior de husar, din acest motiv fiind încarcerat la Sibiu. Castelul este încercuit de un arboretum bogat în diferite specii de pomi. În faţa primăriei există un parc memorial, iar pe soclu o biserică cetate din secolul XVII. Datarea acesteia este evidenţiată pe zidul estic al cetăţii: 1639. Pe turnul sudic al fortăreţei poligonale în anul 1844 a fost construit turnul clopotniţei cu acoperiş în stil baroc. Conform tradiţiei ultimul asediu al cetăţii a avut loc în 1658 cu ocazia ultimei invazii turco-tătare. Unul din turnurile sale găzduieşte o bogată colecţie de obiecte cu specific local.

 

Primar: Máthé Árpád
Tel/fax: +40-267-373675
Cod poştal: 527166
Populaţie: 1630 (2020)
Suprafaţă: 33,53 km2

Noutăți