Calnic
Joi, 20 mai 2010
Din punct de vedere administrativ, Calnic aparţine de Valea Crişului. Este un sat renumit pentru cultivatorii săi de fructe precum şi pentru ţuica făcută din prune.
În partea estică a aşezământului se află biserica reformată, împrejmuită de un puternic zid de piatră, lângă care se află un clopot datând din secolul al XVIII-lea, acoperit de şindrilă.
În locul satului trebuie să fi fost o deasă pădure de stejari; la această concluzie s-a ajuns având în vedere denumirile de Csere-erdő (Pădure de stejari) , Csere-tető
( Punte de stejari) precum şi prezenţa celor aproximativ cinci sute de stejari rămaşi în cimitirul unitarian. Biserica unitariană, decorată cu rozete pictate, a fost construită în umbra unui stejar uriaş. Această biserică nu are turn, lângă ea există doar o clopotniţă datând din anul 1781.
Personalitatea cea mai de seamă, a cărei amintire este prezentă şi acum, este Bedő Albert (1839-1918), cunoscut pădurar, reprezentant în parlamentul României. Mormântul lui bineîngrijit se află in cimitirul unitarian, iar bustul lui poate fi văzut în centrul satului. În cinstea personalităţii sale, Facultatea de prelucrare a lemnului si de Silvicultură din Sopron conferă studenţilor laureaţi o placă memorială decorată cu numele lui Bedő Albert.
Un alt reprezentant renumit al aşezământului este considerat Hosszú Zoltan (1897--1944), jurist, actor, scriitor, care juca rolul prezentatorului cu numele Dani bá (Nea Dani) la diferitele evenimente culturale. A reuşit să facă acest lucru într-o manieră atât de originală, încât a dat naştere la apariţia figurii simbolice a stăpânului în postura de povestitor. Povestioarele sale pline de haz au apărut şi în formă tipărită.