După 65 de ani s-a întors acasă statuia soldatului de la Reci

Statuia soldatului de la Reci ocupă din nou locul său original, după ce în 1944 a fost trunchiată de soldaţii eliberatori, iar în 1977, cu ocazia vizitei dictatorul român, Ceauşescu, a fost îngropată. Monumentul de la Reci întruchipează triumful acelei forţe şi voinţe care, citând cuvintele lui Sylvester Lajos, şi din starea de decapitare este capabilă să se ridice - a afirmat Tamás Sándor, sâmbătă, în data de 21 august în Mestecănişul de la Reci, unde dezvelirea statuii restaurate a reprezentat momentul de debut al celei de a cincea ediţie a Zilelor Reci.

Statuia soldatului de la Reci ocupă din nou locul său original, după ce în 1944 a fost trunchiată de soldaţii eliberatori, iar în 1977, cu ocazia vizitei dictatorul român, Ceauşescu, a fost îngropată. Monumentul de la Reci întruchipează triumful acelei forţe şi voinţe care, citând cuvintele lui Sylvester Lajos, şi din starea de decapitare este capabilă să se ridice - a afirmat Tamás Sándor, sâmbătă, în data de 21 august în Mestecănişul de la Reci, unde dezvelirea statuii restaurate a reprezentat momentul de debut al celei de a cincea ediţie a Zilelor Reci. În 1941, Gáll Lajos, împreună cu cinci atleţi din Sfântu Gheorghe, au participat la ceremonia de inaugurare a statuii soldatului, amintind de aceste momente, cei zece membri ai cercului alergătorilor care poartă numele lui Gáll Lajos, au parcurs din nou această distanţă şi au participat la evenimentul organizat.

A sosit ziua învierii – a apreciat momentul festiv, Dálnoki Lajos, primarul comunei Reci, în oraţia sa; evocând destinul tulbure al statuii, a relevat faptul că acest eveniment conferă şi posibilitatea de a se gândi împreună.
„Exemplul ridicării statuii arată că glasul adevărat al Ţinutului Secuiesc este cel al raţiunii. Nu extremitatea, nu agresiunea, nu puterea banilor, nu glasul urii, ci forţa de zi cu zi a secuilor cumpătaţi şi vrednici ”, a accentuat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, care le-a amintit celor prezenţi că statuia a putut fi salvată datorită vicleniei secuieşti. "Aşa suntem noi, avem în sânge voinţa de a lupta. Avem în sânge faptul că suntem diferiţi, că avem păreri diferite (...), dar în cele mai frumoase şi importante momente ale secuimii, în problemele cele mai grave, adevărat că uneori doar în ultimul ceas, suntem capabili să ne înţelegem între noi. Noi ştim că unitatea cu adevărat puternică se naşte din diversitate. Să ne amintească, să ne îndemne statuia soldatului ridicată recent.”

Ori biruim, ori murim, aceasta a fost sloganul infanteriei numărul 24 – a adăugat Kisgyörgy Zoltán, care prezentând povestea regimentului, a precizat: este prostie ridicată la rang mutilarea unui recrut, făcând referire prin aceasta la decapitarea statuii. Întrucât, cum a menţionat, soldaţii maghiari, români şi saşi au purtat aceeaşi uniformă. Dacă distrugătorii ar fi cunoscut acest fapt, nu ar fi ridicat mâna la statuie. Vargha Mihály, directorul Muzeului Naţional Secuiesc, a considerat-o un David Secui care l-a învins pe Goliath. Fostul coleg al Muzeului, Fekete Lajos a primit cuvântul, de asemenea, relatând pe scurt că la vremea respectivă, decât s-o distrugă, „mai bine apucam lopata cu mânerul roşu [instrument de incendiu s.n.] şi am îngropat statuia.” „Eroul de toate zilele” a vrut ca statuia să rămână pentru totdeauna în locul său original.

Distinctul orator al ceremoniei de inaugurare a statuii, Tőkés László, vicepreşedintele Parlamentului European, a interpretat statuia în contextul luptătorilor pentru libertate ai anilor 1848-1849, respectiv al Diviziei Secuieşti. A relevat că este vorba despre fidelitate. Neamul secuilor a făcut faţă provocărilor în toate vremurile, a rămas fidel pământului natal şi propriilor valori, pentru aceasta, povestea statuii serveşte drept exemplu. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania a arătat că există un paralelism: în 1977, statuia trebuia îngropată din cauza dictatorului comunist, astăzi, când aceasta stă cu toată gloria ei, se exhumează corpul dictatorului tiran, ar fi bine dacă sufletul lui Ceauşescu s-ar putea îngropa pentru totdeauna, a subliniat Tőkés.

Figura statuii este, în acelaşi timp, şi un semn: nu suntem agresori, ci ducem o luptă de autoapărare „pentru care trebuie îmbrăcat scutul credinţei cu care puteţi stinge toate săgeţile de foc ale răului, purtaţi coiful mântuirii, precum şi sabia sufletului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” (Ef. 6, 16-17), cita cuvântul sfâşietor fostul preot din Timişoara. Credinţa şi fidelitatea, în limba maghiară au aceeaşi rădăcină, a spus Tőkés şi chiar şi astăzi avem mare nevoie de „sabia credinţei”, întrucât cel mai trist lucru este când constatăm că în zilele noastre unii conducători  politici, dar şi ai bisericii renunţă în mod benevol la această armă.