Festivalul deliciilor dulci în cifre
Joi, 5 octombrie 2017Cei care au fost prezenţi, s-au bucurat de festival, cei care au lipsit, auzit vorbindu-se despre Festivalul deliciilor dulci care s-a desfăşurat în weekendul trecut în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cei interesaţi au fot aşteptaţi cu concursuri de preparat kürtős şi clătite, delicatese tradiţionale şi regândite, colaci kürtős giganţi, o atmosferă a timpurilor de pace şi a târgurilor, programe pentru copii, precum şi concerte
Cei care au fost prezenţi, s-au bucurat de festival, cei care au lipsit, auzit vorbindu-se despre Festivalul deliciilor dulci care s-a desfăşurat în weekendul trecut în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Cei interesaţi au fot aşteptaţi cu concursuri de preparat kürtős şi clătite, delicatese tradiţionale şi regândite, colaci kürtős giganţi, o atmosferă a timpurilor de pace şi a târgurilor, programe pentru copii, precum şi concerte.
Evenimentul, organizat pentru prima oară, s-a născut la iniţiativa Consiliului Judeţean (CJ) Covasna şi instituţiile subordonate acestuia, în cooperare cu mai mulţi întreprinzători privaţi locali. Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna, a făcut o sinteză a evenimentului, afirmând că și-au atins scopul: cei care au vizitat Piaţa Centrală, în loc de un festival, au participat la o adevărată sărbătoare populară, care a adunat peste 20 de mii de vizitatori și la care s-au vândut peste 15 mii de colaci kürtős. Acesta consideră că evenimentul a fost unul de calitate şi apreciat de public. „În calitate de autoritate locală, considerăm important să organizăm evenimente care asigură calitate şi aduc câștiguri materiale. În ceea ce priveşte colacul kürtős, putem spune că producerea kürtős-ului asigură un mijloc de trai pentru peste o mie de familii din Transilvania.”
Titlul „Kürtőskalács-ul anului în Ţinutul Secuiesc” a fost câştigat de echipa „Nagymama” din Miercurea Ciuc, iar la categoria kürtős preparat în mod creativ, echipa IndiVino din Sfântu Gheorghe a adus acasă premiul întâi, pentru colacul kürtős cu migdale. Această echipă unită a pus inima şi sufletul în acest colac care a fost înscris la categoria dulciuri şi a fost preparat după o reţetă veche de o sută de ani. Legat de produsul câştigător, bucătarul şef al vinotecii IndiVino, Falvai János, care s-a mutat nu de mult la Sfântu Gheorghe din Sicilia, a declarat: acum aproape douăzeci de ani acest „cilindru dulce” a fost câştigător la Szeged, iar pentru concursul din cadrul festivalului, au insistat să achiziţioneze materiile prime de la producătorii locali, i-ar migdalele le-a adus din Sicilia. Acest sfârşit de săptămână, constituind o sursă de inspiraţie gastronomică, ne-a oferit multe lucruri pozitive.
Toată lumea se pregăteşte deja pentru cea de a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi pentru Festivalul verzei, evenimente ce vor avea loc în perioada 27-29 octombrie 2017.