Sunteți aici: » Știri » Investiții noi din resurse proprii

Investiții noi din resurse proprii

Vineri, 1 iulie 2011

Vineri, 1 iulie, reprezentanții Consiliului Județean Covasna au finalizat și au semnat un contract de execuție pentru o investiție importantă, precum și un acord de vânzare-cumpărare prin care se va sprijini dezvoltarea turismului județean,

Vineri, 1 iulie, reprezentanții Consiliului Județean Covasna au finalizat și au semnat un contract de execuție pentru o investiție importantă, precum și un acord de vânzare-cumpărare prin care se va sprijini dezvoltarea turismului județean. Primul contract se referă la reconstrucția podului distrus de inundațiile din anul trecut și care se află în centrul comunei Belin.  Actul a fost semnat de Tamás Sándor, președintele consiliului județean, respectiv Rácz Gábor, managerul societății Zöld Híd S. A. care este executantul lucrărilor.
Valoarea totală a investiției este de 1,3 milioane lei, și va fi finanțată în întregime din bugetul propriu al Consiliului Județean Covasna. Potrivit planului, construcția noului pod va fi finalizată peste două luni, în luna septembrie. La construcția podului de peste Olt, primele investiții au fost demarate chiar în anul 2010, din fonduri guvernamentale, prin procedură de urgență, în urma căreia au fost realizate picioarele podului, investiția având o valoare totală de 400 mii lei.

De asemenea, tot în ziua de vineri a fost semnat și contractul pentru răscumpărarea activelor turistice de la Malnaș. La şedinţa ordinară de joi, consilierii judeţeni au adoptat proiectul de hotărâre cu privire la achiziţionarea unor imobile privatizate în anii '90 şi care se află în proprietatea S. C. T. A. Oltul Sf. Gheorghe. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de către Tamás Sándor, președintele consiliului județean și Kasléder József, primarul comunei Malnaș, respectiv de reprezentanții societății. Potrivit înțelegerii, imobilele din centrul localității Malnaș-Băi intră în proprietatea consiliului județean și a comunei Malnaș în cotă parte de 1/2 pentru fiecare coproprietar. Preţul total al imobilelor este de 300.000 euro, din care jumătate va fi plătită de către Consiliul Judeţean Covasna, iar cealaltă jumătate de către Consiliul Local Malnaş. Suma se împarte în mod egal între cei doi proprietari, însă consiliul din Malnaș va achita către Oltul S. A. suma de 90.000 de euro numai în luna mai a anului viitor.


„Complexul de imobile, cuprinzând un teren de 3,1 hectare în Malnaș, un hotel de 60 de camere, mofete, un restaurant și magazii este achiziționat de Consiliul Județean Covasna în cadrul Programului reconstruirii băilor tradiţionale secuieşti.” Suma necesară cumpărării complexului de imobile va fi alocată din bugetul propriu al consiliului județean.
„În ciuda acestei perioade critice pe care o trăim, Consiliul Județean Covasna a reușit să găsească soluția și în acest an să finanțeze din resurse proprii investiții care, pentru locuitorii județului, sunt de mare importanță”– a arătat Tamás Sándor, vineri, cu ocazia semnării contractelor.
 

Noutăți