Sunteți aici: » Știri » La Bixad a fost modernizată clădirea primăriei

La Bixad a fost modernizată clădirea primăriei

Marți, 24 aprilie 2012

În după masa zilei de astăzi, 24 aprilie, a avut loc festivitatea de inaugurare a clădirii primăriei de la Bixad. La eveniment au participat, pe lângă reprezentanţii autorităţii publice judeţene şi conducerea tineretului, reprezentanţii autorităţii publice locale şi aproape o sută de localnici.

În după masa zilei de astăzi, 24 aprilie, a avut loc festivitatea de inaugurare a clădirii primăriei de la Bixad. La eveniment au participat, pe lângă reprezentanţii autorităţii publice judeţene şi conducerea tineretului, reprezentanţii autorităţii publice locale şi aproape o sută de localnici.

Localitatea Bixad a devenit comună de sine stătătoare în 2004 şi această independenţă este exprimată prin numeroasele realizări cu care s-a reuşit înfrumuseţarea, modernizarea comunei – a subliniat în discursul său rostit în deschiderea festivităţilor primarul Bács Márton. Potrivit edilului, modernizarea clădirii primăriei a devenit indispensabilă, deoarece conducerea comunei a fost realizată într-o instituţie care avea doar trei camere. În primul rând, au considerat mult mai importante celelalte investiţii în beneficiul comunei, decât asigurarea propriului confort. În urma lucrărilor de modernizare începute în anul 2011 şi care au fost finalizate recent, noua clădire găzduieşte nouă spaţii pentru birouri, o arhivă şi o sală de conferinţe. Lucrările în valoare de 320 mii lei au fost finanţate din veniturile proprii ale instituţiei.

 „Acolo, unde oamenii şi-au luat soarta în propriile mâini, a început dezvoltarea localităţii. La Bixad, progresul a început odată cu separarea comunei. Toate realizările ce s-au înfăptuit, sunt rezultatul unei munci comune. Munca autorităţii publice locale este eficientă dacă aceasta este complinită de o puternică autoritate publică judeţeană şi o puternică reprezentare parlamentară. În judeţul Covasna, în anii trecuţi, putem să enumerăm numeroase realizări, printre care şi cea mai mare investiţie a Ţinutului Secuiesc, modernizarea pe o porţiune de 220 km a DN 12, care străbate şi comuna Bixad” – a spus cu această ocazie Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. „Suntem convinşi, că pe lângă realizările din fier şi beton este importantă şi interconectarea spirituală, sprijinirea tineretului, a generaţiei viitoare, precum şi problema creării atmosferei comunitare” – a mai adăugat preşedintele consiliului judeţean.
    La sfârşitul festivităţii panglica de inaugurare a fost tăiată de Bács Márton, primarul comunei şi Tamás Sándor, preşedintele consiliului judeţean. Clădirea a fost binecuvântată de preotul romano-catolic Bakó Ferenc, după care participanţii au vizitat instituţia.
 

Noutăți