Prioritatea noastră este dezvoltarea rurală
Miercuri, 3 aprilie 2019Județul Covasna are șapte programe județene de dezvoltare locală, finanțate din bugetul județului, care vizează modernizarea localităților rurale. În cadrul ședinței ordinare aferente lunii martie, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre care urmăresc extinderea acestor programe.
Județul Covasna are șapte programe județene de dezvoltare locală, finanțate din bugetul județului, care vizează modernizarea localităților rurale. În cadrul ședinței ordinare aferente lunii martie, au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre care urmăresc extinderea acestor programe.
„Scopul programelor de dezvoltare locală, finanțate din bugetul județului, este reabilitarea, printr-o colaborare la nivel local, a unor facilități care au drept rezultat îmbunătățirea vieții cotidiene și a condițiilor de viață ale familiilor. Prin aceste programe vom moderniza cabinete medicale, baze sportive, cămine culturale și instituții de învățământ, asigurând, printre altele, oportunități de a face sport și facilitând accesul la cultură și educație, pentru persoanele din mediul rural. Ca noutate, începând din acest an, consiliile locale vor putea aplica nu doar pentru reabilitare, ci și pentru dotare cu echipamente și, în același timp, am majorat și suma care poate fi solicitată” – a anunțat președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamás Sándor.
CJ Covasna a lansat programul pentru reabilitarea și modernizarea cabinetelor medicale în 2014, pe parcursul anilor, 16 localități au profitat de această posibilitate. Orașele Baraolt și Târgu Secuiesc vor putea solicita sprijin financiar de la județ pentru modernizarea spitalelor orășenești. Începând din acest an, consiliile locale vor putea solicita cel mult 25 mii lei pentru fiecare proiect, la care trebuie să contribuie cu aceeași sumă, reprezentând cota-parte.
„În ultimii ani, am alocat acestui scop în total 211 mii lei. Astăzi personalul de specialitate din cabinetele medicale din Lemnia, Bodoc, Ghidfalău, Chichiș, Cernat, Brețcu, Zagon, Dalnic, Baraolt, Barcani, Belin, Biborțeni, Căpeni, Alungeni, Brateș și Zăbala primesc pacienții în clădiri moderne. Datorită programului din acest an, cabinetele medicale vor putea fi dotate cu instrumente medicale utile, cum ar fi aparatul de ultrasunete (ecograf) sau de sterilizare” – a explicat președintele CJ Covasna.
Administrația locală din comuna Ghidfalău a efectuat reabilitarea exterioară completă a cabinetului medical, datorită sprijinului financiar de 10 mii lei, câștigat de la CJ Covasna, în 2014. În opinia medicului de familie Pásztori Izabella, reabilitarea a fost indispensabilă, deoarece imobilul construit în anii ’40 purta deja ravagiile timpului. Potrivit doctoriței, care îngrijește peste 2600 de pacienți, este nevoie și de dispozitive medicale, mai ales de un minilaborator și de un aparat EKG. Primarul Berde József a confirmat că este planificată și amenajarea terenului din jurul cabinetului medical.
De asemenea, anul acesta CJ Covasna a majorat fondul pentru programele vizând reabilitarea bazelor sportive și a căminelor culturale din mediul rural, în cazul ambelor programe se poate solicita finanțare și pentru aparate și echipamente. În ultimii ani, 69 cămine culturale și 33 de baze sportive au fost reabilitate cu sprijinul CJ Covasna.
De asemenea, s-a modificat și programul „Școală după școală”: s-a simplificat procedura de finanțare a proiectelor, iar sprijinul financiar se acordă în condițiile decontării ulterioare a cheltuielilor lunare sau semestriale. Programul județean de dezvoltare a infrastructurii unităților de învățământ preuniversitar din mediul rural a fost modificat în așa fel, încât pot solicita finanțare localitățile care mai puțin de 10 mii de locuitori. Astfel, și orașele Baraolt, Covasna și Întorsura Buzăului pot solicita finanțare pentru modernizarea școlilor, grădinițelor.
Printre programele județene de dezvoltare locală se numără și programul pentru amenajarea locurilor de joacă, datorită căruia au fost amenajate noi locuri de joacă în 19 localități, precum și programul „Primul ghiozdan”, datorită căruia, toți copiii care încep clasa pregătitoare primesc cărți și ghizdane, la începutul anului școlar. Președintele CJ Covasna a afirmat că, la inițiativa primarilor din localitățile rurale, se va lansa un program județean pentru amenajarea unor biblioteci comunale, muzee locale sau case memoriale. Pe parcursul anilor, CJ Covasna a alocat programelor județene de dezvoltare locală 3,1 milioane lei în total.
În cadrul ședinței ordinare pe luna martie, consilierii județeni au aprobat, printre altele, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea conturilor anuale de execuție bugetară și a situațiilor financiare anuale pe anul 2018, proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea modificării programului provizoriu de investiții pe anul 2019, precum și proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru reabilitarea unor drumuri județene.