Proiect de hotărâre pentru aprobarea completării Contractului de asociere, a Actului constitutiv și a Statutului Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna”
Vineri, 15 decembrie 2017
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
cu sediul în Sfântu Gheorghe,
Piaţa Libertăţii nr. 4
împreună cu Sfântu Gheorghe, Covasna, Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc, Aita Mare, Arcuş, Barcani, Băţani, Belin, Bixad, Bodoc, Boroşneu Mare, Brateş, Brăduţ, Breţcu, Catalina, Cernat, Chichiş, Comandău, Dalnic, Dobârlău, Estelnic, Ghelinţa, Ghidfalău, Hăghig, Ilieni, Lemnia, Malnaş, Micfalău, Mereni, Moacşa, Ojdula, Ozun, Poian, Reci, Sânzieni, Sita Buzăului, Turia, Valea Crişului, Valea Mare, Vâlcele, Vârghiş, Zagon şi Zăbala,
în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată,
aduc la cunoştinţă publică
Iniţiativa domnului Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean, precum și a primariilor unităților administrativ-teritoriale menționate mai sus pentru aprobarea completării Contractului de asociere, a Actului constitutiv și a Statutului Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna”.
Textul complet al Proiectului de hotărâre este afişat la sediul Consiliului Judeţean Covasna, respectiv poate fi consultat pe pagina web www.cjcv.ro sau www.kvmt.ro, începând cu data de 15 decembrie 2017.
Cei interesaţi pot trimite/depune, în scris, propuneri, sugestii, opinii la proiectul de hotărâre pentru aprobarea completării Contractului de asociere, a Actului constitutiv și a Statutului Asociației de dezvoltare intercomunitară ”Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna”, până la data de 29 decembrie 2017, la adresa/sediul Consiliului Judeţean Covasna.
TAMÁS Sándor
Preşedinte