Știri
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” a câștigat o nouă finanțare importantă pentru investiții și modernizare, prin Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 9. Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei Covid-19, în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei sanitare.
Programul Județean de Dezvoltare Locală este conceput să răspundă la nevoile specifice comunităţilor covăsnene. Cele nouă programe județene, adoptate de Consiliul Județean – întrunit joi, 28 ianuarie – la Biblioteca Județeană, fac parte integrantă dintr-un plan de dezvoltare pe termen lung.
Proiectul Start Up Now – Dezvoltare prin antreprenoriat pentru Regiunea Centru, finanțat din fonduri europene, s-a încheiat cu succes. La conferința de închidere, din data de 15 ianuarie, în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Covasna, au fost prezentata rezultatele programului.
Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Județul Covasna își vor primi salariile restante, cel târziu până în 3 decembrie – au anunțat miercuri președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor și directorul general al DGASPC Covasna, Vass Mária.
Joi s-a desfășurat ceremonia de constituire a Consiliului Județean Covasna, în cadrul căreia au depus jurământul președintele și consilierii județeni ale căror mandate au fost validate.
Construcţia Aeroportului Internaţional de la Braşov înregistrează un avans de peste o lună faţă de graficul de execuţie
În prezenţa preşedinţilor Consiliilor Judeţene Braşov şi Covasna, şi a primarilor municipiilor Braşov şi Sfântu Gheorghe, luni a avut loc o vizită de lucru urmată de o conferinţă de presă pe şantierul Aeroportului Internaţional Ghimbav.
La începutul lunii octombrie, Consiliul Județean Covasna va semna un nou contract de finanțare în cadrul unui proiect european, conform planificărilor din calendarul de activități. Ultimele documente actualizate ale proiectului ”Extindere, modernizare Școală Gimnazială Specială Sfântu Gheorghe și Demolare Garaj și Magazie” au fost depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională CENTRU din Alba Iulia, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
În luna august, în județul Covasna au fost finalizate încă două refugii montane, prin Serviciul Public Județean Salvamont Covasna, care funcționează în subordinea Consiliului Județean Covasna. În total, sunt disponibile patru astfel de refugii pentru cei care fac drumeții în județul Covasna. Căsuțele din lemn pot oferi adăpost pentru 4-8 persoane în caz de vreme rea, răni suferite sau alte pericole.
În anul școlar 2020-2021, Consiliul Județean Covasna va asigura ghiozdane cu rechizitele şcolare necesare, pentru 2.227 elevi din clasa pregătitoare. Pachetul conține câte un ghiozdan, model diferit pentru fete și băieți, prevăzut cu etichetă pentru nume, creioane grafit și creioane colorate, un penar, o cutie pentru sandwich și un caiețel pentru mesaje.
Județul Covasna a primit 6.745.000 de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru unele unități administrativ-teritoriale, afectate de calamitățile naturale. Consiliul Județean Covasna și Instituția Prefectului – Județul Covasna au solicitat împreună alocarea fondurilor pentru lucrările urgente, necesare după ploile torențiale din luna iulie.
La începutul acestei săptămâni, Consiliului Județean Covasna a găzduit o discuție privind procesul prin care se poate obține atestarea localităților ca stațiuni turistice de interes local. Această atestare merită obținută pentru că deținerea ei facilitează accesul la noile proiecte de finanțare lansate de UE. În județul nostru, orașul Covasna și Băile Bálványos sunt stațiuni turistice de interes național, însă nici o localitate nu are statut de stațiune turistică de interes local.
Până în anul 2030, în 95% din localitățile județului Covasna va fi construită rețeaua de apă, iar în 75% va fi construit sistemul de canalizare. Master planul actualizat al acestui proiect a fost acceptat de Consiliul Județean Covasna în ședința de consiliu de joi, 6 august.
Zece bloggeri populari au vizitat județul Covasna la sfârșitul lunii iulie, la invitația Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, ca parte a campaniei Visit Covasna Safe Place.
Prințul Charles de Wales încurajează turismul intern, explorarea valorilor culturale și naturale ale României. Scurtmetrajul a fost prezentat în data de 4 august la proprietățile sale din Valea Zălanului, ca parte a unei campanii de susținere a turismului din România.
Hotărârile adoptate în cadrul ședinței de joi a Consiliului Județean Covasna vizează mai ales investiții în sistemul de sănătate, proiecte din sistemul social și programe de dezvoltare infrastructurală.
Județul Covasna a primit 10.376.000 de lei din Fondul de Intervenție al Guvernului pentru înlăturarea efectelor unor calamități naturale produse de fenomenele hidrometeorologice. Consiliul Județean Covasna și Instituția Prefectului – Județul Covasna au solicitat împreună alocarea fondurilor pentru lucrările urgente, necesare după ploile abundente din luna iunie.
„În 2020, turismul intern va primi mai multă atenție din partea turiștilor, tocmai de aceea, în județul Covasna, considerăm că trebuie să ne pregătim pentru această schimbare, iar prin campania Safe Place accentuăm tocmai mesajul că cei care doresc să călătorească, pot alege județul Covasna, pentru că este o destinație care oferă pe lângă calitate, și siguranță” – a relatat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Grüman Róbert, după ce a participat la adunarea generală, organizată online, a Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România.
Proiectul ”StartUp Now! Dezvoltare prin antreprenoriat pentru regiunea Centru”, cod SMIS 105618, este implementat de Consiliul Județean Covasna în parteneriat cu Loop Operations S.R.L. și Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii. Perioada de implementare este 18.01.2018 – 17.01.2021, iar valoarea totală a proiectului este de 11.753.076,00 lei.
Consiliul Județean Covasna a achiziționat măști de unică folosință și dezinfectanți, în valoare de 50 mii de lei, pentru cele două subunități ale Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Géza din Covasna, secțiile externe din Covasna și Întorsura Buzăului. Subunitățile Spitalului de Recuperare Cardiovasculară, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, oferă asistență medicală spitalicească cetățenilor din zona orașului Covasna și zona Întorsura Buzăului.
Rețeaua electrică, modernizată în toate localitățile din județul Covasna Județul Covasna este primul județ din țară în care rețeaua electrică a fost modernizată în totalitate, și tot în acest județ se înregistrează cea mai mică pierdere de rețea, au anunțat în cadrul unei conferințe de presă, ținută marți în Sfântu Gheorghe, de directorul Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Covasna – SDDE Transilvania Sud, Józsa Csaba, și președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Problema calității învățământului profesional răspunde, deopotrivă, nevoii tinerilor din comunitate de a fi orientaţi şi formaţi în meserii căutate şi respectate, dar şi nevoilor economiei. Aceasta a fost concluzia conferinţei de presă, care a avut loc la sediul Societății Nexxon din Târgu Secuiesc, cu privire la un proiect european ce a avut drept temă Crearea mediului de practică pentru elevii din învățământul profesional.
În şedinţa ordinară de joi, 18 iunie, consilierii au avut pe ordinea de zi luarea unor decizii privind Spitalul Județean de Urgență și sistemul de protecție a copilului. Totodată, au fost actualizați indicatorii tehnico-economici pentru mai multe proiecte de investiții.
Consiliul Județean Covasna a achiziționat 12 camere audio-video de tip BodyCam pentru dotarea polițiștilor cu atribuții pe linie de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna. Achiziția, în valoare de 11.000 lei, a fost finanțată de Consiliul Județean, iar începând din luna iunie, dreptul de folosință a aparatelor a fost cedat, cu titlu gratuit, către IPJ Covasna.
Majoritatea întreprinderilor Start-Up au fost îngenuncheate de situația economică cauzată de coronavirus. Multe firme noi se confruntă cu dificultăți, însă unele au găsit soluții ingenioase pentru a prospera, reprofilându-se după nevoi în starea de criză.
Noul punct de lucru al pompierilor din Baraolt și-a început activitatea. Începând cu luna iunie, șase pompieri profesioniști sunt de serviciu în schimburi de 24 de ore, iar deocamdată ei vor face naveta de la Sfântu Gheorghe la unitatea construită în curtea spitalului din Baraolt. Noul punct de lucru al pompierilor a fost construit de Consiliul Județean Covasna, împreună cu autoritățile locale din zona Baraolt, iar funcționarea acestuia este asigurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna. Investiția a fost predată oficial marți, 2 iunie, prima echipă intrând deja în serviciu.
Deciziile luate pentru a asigura siguranța locuitorilor au fost joi pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Covasna, inclusiv asigurarea fondurilor necesare pentru finalizarea punctului de lucru al pompierilor la Baraolt și restructurarea bugetului Spitalului Județean.
Marți, 26 mai, au fost reluate lucrările de modernizare pentru drumul județean, care leagă zona Buzaielor de regiunea orașului Covasna, lucrarea fiind cea mai amplă dezvoltare infrastructurală în această zonă din ultimii 50 de ani. Reconstruirea tronsonului de 22,5 km din drumul județean 121A, între localitățile Boroșneu Mare – Valea Mare – Întorsura Buzăului va fi finalizat până la sfârșitul anului viitor.
Consiliul Județean Covasna sprijină Centrul de Transfuzie Sanguină Covasna cu 20.000 lei, printr-un acord de colaborare, asigurând astfel echipamente medicale de protecție și materiale sanitare pentru Centrul de Transfuzie, printre care și un tunel de decontaminare. Acesta este primul tunel de dezinfecție instalat în vreun centru de transfuzie din România.
Marți, 19 mai, a fost inaugurată prima lucrare dintr-un șir de investiții planificate în satul Alungeni, din comuna Turia, unde localnicii se pot bucura de un drum asfaltat de 600 de metri, de la intrare până în centrul satului. Investiția, în valoare de un milion de lei, a fost realizată din bugetul Consiliului Local și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Covasna, iar lucrările sunt efectuate de Societatea Drumuri și Poduri Covasna SA. Lucrările de asfaltare a drumului vor fi continuate în luna iunie.